Pentru programări sunaţi la:

004 0740 769 144

004 0774 464 463

18 aprilie 2011

La 05.55 a fost Lună Plină

 Balsam universal menit
să ne tămăduiască sufletele!

Luna Plină de astăzi este o lună tare ciudată, aproape stranie. Şi veţi vedea de ce. S-a produs la 28 gr 44 Balanţă, dimineaţă la 05.44 (ora este bună pentru că programul cu care lucreay este up-gradat pentru Romania). În primul rând pentru că avem o opoziţie foarte strânsă Marte Saturn conjunct cu steaua fixă Algorab din constelaţia Corbului iar Luna, prin poziţia pe care o are în raport cu Venus şi cu Nodul Nord este o Lună...care decodifică tot, adică ocupă o poziţie din care orice informaţie, ca să spun aşa, venită de la Mercur retrograd este devoalată, şi în acelaşi timp este decorativă. Mercur retro va staţiona exact de pe poziţia pe care o are Marte acum, şi unde va sta până pe 25 aprilie, 12 grade 22 Berbec. Este ca şi cum sistemul nostru solar respiră, iar cea care tocmai este înspirată este tocmai Luna noastră Plină, o respiraţie adâncă, din toţi rărunchii am spune. Timpul pare şi el că încetineşte şi curge mai încet. De fapt, suntem în plin ciclul mercurian al retrogradării, cu o rafinare a mişcării şi o graţie molatecă a deplasării, în care Saturn – Marte sunt block-starterul revenirii în mişcare normală.
Saturn pe Algorab ia în plin exploziile de frenezie ale lui Marte care seamănă cu o bere bună tocmai gata de servit la o cină cosmică pe Lună Plină printre Corbi, cu aripile pârjolite de respiraţia marţiană, chiar arse aş spune pentru că Uranus este încă conjunct cu Luna Neagră, încă este zgândărit de aceasta şi oricând îşi poate trimite unul din fulgere spre agapa Maleficilor (Saturn – Marele Malefic, Marte – Micul Malefic).
Mercur a fost târât prin povestea Andromedei în toată această retrogradare pentru ca astăzi, pe 18 aprilie să se întoarcă la Cefeu, tatăl Andromedei care nu va pregeta să-şi sacrifice fiica doar ca să-şi salveze regatul. Iar acesta nu va ţine cont de solia mercuriană, ci îl va trimite înapoi, până pe 29 aprilie, să supravegheze supliciul fiicei, moment din care Mercur va porni vitejeşte să răpună monstrul marin Cetus venit să-şi înfulece prada, pe frumoasa Andromeda. Iertată fie-mi fabulaţia dar cam aşa s-a plimbat Mercur în această retrogradare, ca şi cum Tragos, pervers strecurat printre aştri, i-ar fi scris un rol într-o tragedie de proporţii cosmice.
Ultima Lună Nouă s-a produs în conjuncţie cu steaua fixă Alpheratz. În postura de acum două săptămâni Mercur retrograd acţiona asemeni unui declanşator, asemeni unui părinte inconştient care îşi folosea copiii drept scuturi umane ca să scape din încercurirea Destinului, Luna Neagră acompania şi ea dintr-o poziţie care aducea Femeia pe culmile feminismului iar Saturn părea împietrit pe Algorab. Rezultatul? La Tulcea un tată descreierat şi-a omorât copila şi s-a sinucis chipurile din dragoste. Un fost poliţist şi-a împuşcat soţia şi fiica apoi s-a sinucis sub ochii fiului surdo-mut pentru că soţia nu voia să-şi lase şi partea sa de avere fiului. La Băileşti doi teribilişti încep să se şicaneze în trafic şi pentru că niciunul nu vrea să cedeze, scot pistoalele şi se împuşcă în cel mai pur stil texan. La Constanţa un şofer inconştient intră în loiziune cu un microbuz. Rezultatul? Un mort şi nouă răniţi! Totul de parcă cineva ne-a luat minţile!! Dar nu, era Mercur retrograd în una din posturile sale cele mai dure, flancat deoparte de Saturn şi Algorab, pe de alta de Uranus-Luna Neagră-Marte-Jupiter, în faţă cu Nodul Sud, la spate cu Nodul Nord. Acesta era cadrul Lunii Noi. Acum însă este pe Alpheratz ceea ce este de bun augur pentru că aspectul descătuşează energiile grele care ne-au tulburat gândirea, ne eliberează mintea şi sufletul de fobii şi de gânduri iraţionale.
Luna Plină de astăzi ne uşurează sufletele, ne luminează interiorul şi purifică gândurile şi sentimentele. Decorează sufletele noastre la propriu, iar această Lună decorativă este bună pentru prelucrarea senzaţiilor şi emoţiilor care vin de la Venus care se apropie de Soarele care tocmai iese din opoziţie, converteşte stresul şi tensiunea în armonie, iar disiparea pătratului cu Nodul Nord este un balsam pentru suflet, aduce relaxarea atât de necesară. Iată un decor aproape hollywoodian în care Luna poate fi considerată Agentul 007 care lucrează sub acoeprire şi pe nevăzute, probabil a împrumutat casaca ce te face invizibil a Mesagerului olimpian. Atenţie însă, că aceast decor  nu este doar unul frumos, el are o funcţie care acţionează asemeni unui buldozer, va dărâma obstacolele din calea intelectului precum şi orice blocaj mental care ne-a tras înapoi exploatându-ne temerile interioare, fricile şi spaimele ancestrale cuibărite în străfundurile fiinţei noastre. Frica este şi va fi cucerită de controlul conştient al minţii, acesta este mesajul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu