Pentru programări sunaţi la:

004 0740 769 144

004 0774 464 463

31 decembrie 2014

Berbec 2015


21 martie – 20 aprilie

Este greu de imaginat viața cuiva ca fiind altfel decât o cunoşti şi totuşi…nu este o sarcină dificilă dacă vorbeşti despre nativi Peşti şi Rac cunoscuţi pentru mondenitatea lor dar când este vorba despre un semn de Foc cum este Berbecul se schimbă perspectiva.
Pentru nativii Berbec anul 2015 promite să fie interesant, plin de evenimente și, ceea ce este important, ușor - nu vor trebui să facă niciun efort supraomenesc ca să atragă succesul și pur și simplu se vo simți fericiţi. Cui ar trebui să îi mulțumească? Lui Jupiter pe care noul an îl va găsi  în Leu, în Casa a 5-a, casa creativitaăţii, a  copiilor, a iubirii, a plăcerilor de orice fel dar și a speculațiilor financiare şi a jocurilor de noroc. Pe de altă parte, Jupiter în Casa a 5-a vorbeşte despre copilul din noi, despre modul în care ştim să ne distrăm și să ne relaxăm, cât timp acordăm pasiunilor sau hobby-urilor noastre. Fiind domiciliul natal al Leului, Casa a 5-a este, de asemenea legată şi de mândria faţă de propriile realizări, este casa care vorbeşte despre creaţie la propriu si la figurat. Apoi, ea este şi o casă a divertismentului, a distracției dar şi o Casa care ne sugerează să acceptăm riscurile. De fiecare dată când creăm ceva, riscăm - riscăm când investim într-o afacere, riscăm când ne îndrăgostim ... fiecare pas pe care il facem în această direcţie cere să ne exprimăm așa cum suntem și să luăm şi lucrurile aşa cum sunt.
Până pe 11 august 2015, Berbecii pot avea noroc în toate domeniile pe care Casa a 5-a le are în diriguire. Jupiter le va îmbunătăți viața sentimentală, ei oricum au noroc în dragoste și mai ales cei care sunt singuri ar putea întâlni anul acesta marea iubire. Vor fi tentaţi să se distreze mai mult, să se relaxeze, să se bucure mai mult viața și plăcerile pe care aceasta le-o oferă și vor deveni mai veseli, mai jucăuși dar și mai romantici. Devin conștienți de potențialul lor creativ și vor fi înclinați să experimenteze noi forme de exprimare. Acest tranzit tinde să le crească încrederea în ei și îi face să se simtă confortabil în propria lor piele. Vor avea curajul să fie ei înşişi, să se exprime așa cum se simt în interiorul fiinţei lor. Dacă, în vreun fel sau altul au legătură cu domeniul artistic, va urma o perioadă în care creativitatea lor va spori aşa cum nu li s-a mai întâmplat lor de foarte multă vreme.
În primele 7 luni ale lui 2015 ar putea avea şanse la jocurile de noroc, la loterie, de exemplu, în funcție de tema natală a fiecăruia și de felul cum este aspectată Casa a 5-a, practic, toată perioada cât Jupiter se va afla aici ar putea fi o perioadă norocoasă din această perspectivă cum de altfel este favorizat tot ce ține de speculații financiare sau riscuri asumate într-o afacere. Poate fi vorba, în acest ultim caz şi despre fonduri europene pentru a dezvolta o afacere, de ce nu?!
Dacă îşi doresc un copil, femeile Berbec au toate şansele să rămână însărcinate sau bărbaţii Berbec să devină tată iar în cazul că au deja copii, aceştia le vor aduce bucurie, îi vor face să fie mândri de ei și dacă au existat unele probleme relaţionale  şansele ca relaţia lor să fie îmbunătățită este foarte mare.
Jupiter va intra în Fecioară pe 12 august şi va ajunge în Casa a 6-a, Casa muncii, a rutinei profesionale, a micilor probleme de sănătate, a igienei şi a nutriţiei dar şi a serviciilor  oferite comunității, o lună mai târziu, pe 12 septembrie. Este o invitaţie cât se poate de serioasă la…muncă. Nativii Berbec sunt îndemnaţi să muncească cu sârg pentru a beneficia de oportunități legate de locul de muncă. Dacă nu au un loc de muncă, în următoarele săptămâni au toate şansele să găsească unul.
Dacă doresc să schimbe locul de muncă cu unul mai bun, la fel, șansele sunt foarte mari si pot realiza ceea ce îşi doresc. Norocul vine de la felul în care muncesc, de la serviciile pe care ei le oferă la serviciile pe care alții le fac pentru ei. Se pot aștepta la condiții mai bune la locul de muncă și, de asemenea, la relații mai bune cu colegii. În cazul în care nu se simt împliniţi prin ceea ce fac, s-ar putea ca în ultimele 3 luni ale lui 2015 să-şi reconsidere poziţia şi nu le va părea la fel de rău ca altă dată, ci vor vedea părțile pozitive ale muncii lor. Dispun de energia necesară care le permite să se achite cu optimism și înțelepciune de sarcinile de zi cu zi. Tot acum, ar putea să plece şi să lucreze în străinătate dacă doresc sau prin intermediul locului de muncă să fie tot pe drumuri.
În ceea ce privește sănătatea Berbecului, lucrurile par să funcționeze destul de bine, doar sunt protejaţi de Marele Benefic cel mult ar putea simti ca au mai multă vitalitate şi energie. Nu trebuie decât să fie atenţi la ce mănâncă și să facă suficient de multă mişcare deoarece au tendința de a mânca mai mult în această perioadă şi să pună ceva kilograme în plus....

Dragoste şi probleme relaţionale
2015 pentru Berbec promite să fie plin de iubire, de noi relații, noi întâlniri și popularitate în rândul sexului opus. În perioada 21 februarie – 19 martie mulţi Berbeci vor da în clocot de iubire si vor fi plini de romantism. Sunt atractivi pentru sexul opus deoarece cele mai extraordinare calităţi vor ieşi la iveală. Chiar şi unui Berbec căsătorit îi va fi greu să reziste tentaţiei de a nue întoarce un compliment sau nu a răspunde la un flirt. Cei singuri pot începe prima lor relație serioasă, o promisiune serioasă care aduce nu doar romantismul de care aminteam, dar aduce şi afecţiune şi senzualitate. Sentimentele pe care le vor trăi îi poate face incandescenţi dar le-aş sugera să fie atenţie deoarece o relaţie pasională se consumă foarte repede şi ar putea să îi rănească profund. Dacă sunt deja un cuplu, îi sfătuiesc să acorde ceva mai multă atenţie propriilor nevoie înainte de a da totul partenerului de viaţă.  
Apoi, perioadele 6 iunie – 18 iulie şi 1 august – 9 octombrie, sentimentele și relațiile celor mai mulţi nativi Berbec vor fi supuse unor adevărate teste de anduranţă. Berbecii căsătoriţi să fie atenţi la capitolul fidelitate deoarece vor fi tentaţi să calce pe de lături doar că de această dată lucrurile se vor sfârşi urât. Celor care sunt într-o relaţie le sugerez să nu se mai lupte cu iubita/iubitul pentru orice fleac.  Sau relaţia va fi strepezită de un grăunte de neîncredere care poate incolti în urma unor zvouri si le va otrăvi destul de mult sufletul. În schimb Berbecii care s-au despărțit sau au încheiat o relaţie mai forţat, mai de acord vor avea ocazia să o reia pe neaşteptate. Vor constata cu surprindere că sentimentele pe care le-au crezut uitate vor ieşi la suprafaţă parcă cu mai multă pasiune iar fostul sau fosta parteneră nu vor fi deranjaţi de acest lucru, dimpotrivă. Sau dacă îşi doresc să reia o relaţie încheiată ar trebui să folosească aceste perioade pentru a o reînvia. Cei care decid să se despartă în aceste zile vor face o mare greşeală pe care oricât o vor regreta nu vor putea să o mai îndrepte. Berbecii căsătoriți sau aflaţi într-o relație de mult timp vor da un examen dificil la capitolul cat de puternice sunt sentimentele lor, care sunt ele cu adevărat. Relația poate este lipsită de imaginaţie, de picanterii, de altceva dar să nu-şi facă problemecă pentru că vor trăi şi experienţele pe care le doresc, şi emoţiile iubirii şi multe altele care le vor face bine pe moment, nu trebuie decât să caute acolo unde încă nu au căutat şi vor găsi pasiunea şi ardoarea. Cu toate acestea, ar trebui să fie atenţi, deoarece există riscul de a rămâne cu aripile pârjoite de flacăra iubirii.
Între 9 noiembrie şi 6 decembrie, Berbecii îşi pot găsi nu doar jumătatea dar pot stabili şi data de nunta. Este o perioadă propice pentru începerea unei noi relații aşa că să fie pregătiţi să găsească dragostea la care au visat mereu.

Profesie şi carieră
Un an intens și plină de evenimente din acest punct de vedere. În prima jumătate a anului, cei care nu au un loc de muncă vor fi în măsură să găsească unul care va fi satisfăcător din punct de vedere financiar. Noile responsabilități sunt interesante și promițătoare iar salariul poate fi privit ca o recompensă și de perspectivă, poate unul dintre cele mai generoase locuri de muncă.
Cei care însă au un loc de muncă vor avea șansa de-aş demonstra aptitudinile și talentele în a doua parte a anului. Se pot aştepta la noi responsabilități și ca urmare şi un salariu mai bun. Ar putea, de asemenea să i se încredinţeze o poziţie de autoritate dar pâmă la a face acest progres în carieră au mult de tras însă rezultatele vor fi pe măsură, să nu uite asta!
Mutarea lui Jupiter în semnul Fecioarei se va dovedi pntru aceşti nativi mai mut decât benefic pentru că vor demostra lejer ce pot, în primul rând vor surpinde pe toată lumea cu…calităţile organizatorice. Astfel că în perioadele 20 ianuarie – 11 februarie, 19 aprilie – 11 mai şi 17 septembrie – 9 octombrie vor trebui să pună accentul pe acţiune - să fie mai activi, mai atenţi, mai harnici şi mai comunicativi la locul unde îşi desfăşoară activitatea. Cei care lucrează cu documente vor trebui să fie extrem de atenți atunci când redactează contracte, în special, deoarece orice greșeală îi poate costa poziţia şi chiar o sumă substanţială din salariu. Este recomandabil, dincolo de orgolii, să facă orice ca să îşi păstreze locul de muncă nu de alta dar le va fi destul de greu să-şi găsească unul la fel de bun ca să nu spun că li se vor închide toate uşile în nas. Mă adresez acum, în mod special, Berbecilor născuţi între 3 şi 6 aprilie, să fie foarte atenţi la această perioadă, mai ales atunci când discută sau interacţionează cu şefii ierarhici deoarece poate izbucni un conflict din te miri ce şi îşi pot pierde locul de muncă sau stârnesc animozităţi care vor duce la acelaşi lucru. Berbecilor care au afaceri îi sfătuiesc ca în aceste perioade să nu  investească, să nu cumpere sau să vândă ci pur şi simplu să lase lucrurile să meargă de la sine. Cu toate acestea, în prima jumătate a anului ar fi bine să îşi găsească noi parteneri de afaceri, cu care să lucreze în siguranţă, pe piata de desfacere. De ce sugerez asta? Deoarece vechii parteneri vor face o serie de schimbări care pe ei ca Berbeci nu îi avantajează deloc. Deci, pot extinde afacerea dacă îşi doresc acum, pot face studii de fezabilitate şi de marketing care să vizeze noi segemente de piaţă şi să semneze contracte profitabile.

Financiar
Anul 2015 promite să fie de succes pentru Berbec, în sensul cel mai strict al cuvântului. În primele 6 luni pot conta pe un fluxul de lichidităţi care le intră în cont, din diverse surse, neconvenționale aş spune -  bani pentru copii, cadouri scumpe de la cei dragi sau bani proveniţi din pasiuni colaterale. O altă sursă de venit ar fi locul de muncă și aceste venituri se pot dovedi chiar mai mari decât salariul lor datorita compensărilor sau bonusurilor.
Totuşi între 15 iunie şi 18 septembrie s-ar putea confrunta probleme asociate cu împrumuturi vechi, datorii și credite. Dacă nu vor să aibă surprize neplacute să încerce să-şi achita toate ratele şi taxele pe care le au de plătit. Le-aş recomanda să se abţină de la a face alte împrumuturi mari pentru că le va fi foarte greu să dea banii înapoi. Dacă împrumuta cuiva bani să se gândească foarte bine deoarece vor alerga destul de mult ca să şi-i recupereze.
Între 25 iulie şi 8 august vor trebui să fie atenţi la cheltuielile pe care le fac deoarece sunt predispuşi să arunce banii pe toate nimicurile care le încântă ochii şi care vor sfârşi, bineînţeles într-un sertar şi acolo vor rămâne dar achiziţionarea cărora le-a dat adevărate goluri în buget. De asemenea, trebui să evite cadourile scumpe acum pentru că, oricum, nimeni nu le va aprecia. Cel mai bine este să cheltuie cu copiii, să plece în concediu, în vreun parc de distracţii ş.a. În scopul de a-şi proteja bugetul să încerce să-şi controleze impulsurile.
În a doua jumătate a anului 2015, când Jupiter va trece în semnul Fecioarei Berbecul se poate aștepta la o creștere salarială. De asemenea, pot găsi un loc de muncă mai bine plătit fără să se obosească prea mult. Perioade une pentru investiţii sunt 10 ianuarie – 2 februarie, 21 aprilie – 9 mai ţo 6 – 30 decembrie.

Sănătatea
În prima jumătate a anului 2015 sănătatea Berbecului va lăsa mult  de dorit. Unii dintre ei vor ieşi din 2014 cu sistemul imunitar slăbit și puseele unor boli cronice se vor resimţi mai des; deşi fac pe vitejii, îi sfătuiesc să-şi facă timp şi să meargă la medic. Trebuie să fie atenți la răceli; să-şi ferească picioarele de umezeală. Chiar și în timpul lunilor de vară va fi predispus la raceli; astfel, sugestia cea mai bună este să se îmbrace în funcție de vreme. Să nu ducă răcelile pe picioare ci să margă la medic, repet!
În perioada 13 ianuarie - 20 februarie Berbecii se vor simți obosiţi și deprimaţi. Criza îşi poate avea originea în cronicizarea unor suferinţe. De asemenea, în această perioadă este sensibil la boli infecțioase care apar într-o formă latentă. În caz de febră, chiar dacă în opinia lor este absolut normal, ar trebui să ceară sfatul medicului de familie.
Între 13 mai şi 24 iunie ar trebui să se protejeze de boli ale tractului respirator superior, răceali, roşu în gât, amigdale inflamate şi agravarea unor alergii, cei care le au.
În lunile de vară, de pe la mijlocul lunii iunie până pe la mijlocul lui septembrie sunt predispuşi la accidente de pe urma cărora se pot alege cu fracturi serioase. Oasele si dinţii vor fi deosebit de vulnerabile. Nu este recomandabil să apeleze la proceduri dentare în toată această perioadă, în special formele de protezare.
Perioada 26 septembrie - 12 noiembrie este una dintre perioadele cele mai dificile pentru sănătatea lor când organismul lor este foarte slăbit și are nevoie de sprijin. Este o perioadă excelentă pentru proceduri preventive rapide care urmăresc îmbunătățirea răspunsului imunitar și acutizarea bolilor cronice. De asemenea, să acorde o atenție deosebită, obiceiurilor alimentare și calităţii nutriției. Riscul de intoxicaţii alimentare este mare. 
Intervenţiile de chirurgie estetică se vor dovedi un succes dacă sunt făcute în perioada 21 februarie  şi 31 martie. Să nu-şi planifice nicio procedură estetică între 25 iulie și 6 septembrie când se recomandă să stea departe, în special, de procedurile prin injecctare (Botox, acid hialuronic, etc.), de ridicare a pielii, de intervenţii chirurgicale plastice, de tatuare sau de piercing pentru că rezultatele vor fi devastatoare pentru ei.

23 decembrie 2014

Cadrul general


2015

Cred că trebuie să încep aceste previziuni, în primul rând, cu trecerea lui Saturn în semnul Săgetatorului pe ultima sută de metri din 2014. Încă din noaptea dintre ani, oamenii de pretutindeni vor simţi acest lucru. Probleme politice și cele economice vor fi văzute din perspectivă diferită.
Şi m-aş referi la chestiuni care ţin de educaţie pe care se va pune accentul în special în prima parte a anului, iar pentru noi românii atenţia se va concentra atât pe apectul şcolii primare cât şi pe cel al studiile gimnaziale. Ne putem aștepta la noi reglementări legislative care vor permite inovații structurale în instituțiile de învățământ, precum și să se facă ordine în această ramură a învățământului. De asemenea, vor fi introduse noi modificări în ceea ce priveşte diplomaţia şi relaţiile cu celelalte ţări, în special cu cele vecine; cu unele se va ajunge la un acord cu privire la libera circulaţie, adică  fără viză, cu altele, dimpotrivă, ar putea să se îngrădească libera trecere. Trebuie menţionat, totuși, că această schimbare despre care se va vorbi şi în 2015, este cu bătaie lungă, cu paşi care se vor desfăşura etapizat, în următorii ani.
Tensiunea dintre Pluto și Uranus, care începe să se disemineze, cele două planete au intra în ceea ce se numeşte aspect aplicant şi care s-a simţit, din acest punct de vedere, mai ales în iunie 2012, va facilita în cele din urmă acest discurs diplomatic. Se vor încheia unele conflicte care au ţinut prima pagina a ziarelor şi a buletinelor de ştiri de pretutindeni  în perioada 2012-2014. Normal, nu ne putem aștepta să vedem câștigători sau perdanți în această reconfigurare a zonelor de influenţă deoarece motivul care a stat şi stă la baza tuturor conflictelor din diversele colţuri ale lumii, au fost de natură politică. Cu toate acestea, pot spune cu siguranță că multe procese care au afectat Europa, Ucraina, Egipt, Siria și un număr de țări africane sunt ireversibile, nu se vor întoarce sub nicio formă la vechiul regim ci vor menţine parcursul politic în care s-au înscris. Să sperăm că schimbările din țările menționate mai sus vor avea un caracter pozitiv. Desfacerea aspectului dintre cele 2 planete în 2017 va marca sfârșitul unei epoci şi începerea alteia.
Incepand cu 2015 majoritatea țărilor vor trăi într-o societate post-industrială. Pot spune că elementul de noutate a anului 2015 ar putea fi ceva care să ne transforme viața de manieră neaşteptată, similară cu invenția telefonului, apariţia Internetului sau a telefonului mobil. Progresul în domeniul tehnologiilor de vârf va influenţa politica și aceacare trebuie aviţi în vedere în transformarea societății noastre. Primul semn la dat SUA care după mai bine de 50 de ani se deschide spre o relaţie sănătoasă cu Cuba, în sensul că este pentru rima oară câdn după atâta vreme un preşedinte american vizitează Cuba.
În prima jumătate a anului aspectul armonios dintre Jupiter și Uranus ar putea avea un efect neașteptat asupra dezvoltării tehnologiilor nano cu accent pr Internet și conexiunile wireless, precum și pe acele inovații care vor fi prezentate doar pentru jucatorii-cheie ale pieței de înaltă tehnologie. Jupiter este planeta norocului, a expansiunii și datorită influenței sale toată lumea va observa că noua tehnologie a devenit accesibilă și disponibilă practic, tuturor.
Apoi, omenirea poate face progrese semnificative în industria spațială; de exemplu, se vor înmulţi informaţiile legate de nave trimise în spațiu pentru explorarea, cercetarea şi eventual colonizarea a noi planetel. România a anunţat deja posibilitatea ca un al doilea astronaut roman să plece în spaţiu. Datele pe care aceste sonde, sateliţi şi nave le vor trimite, pot schimba fundamental percepţia noastră asupra universului, prin acceptarea, că există viaţă şi pe alte planete sau că se formează misiuni pentru studii de fezabilitate vizând colonizarea de care aminteam.
Trecerea lui Jupiter în semnul Fecioarei din vară se va resimţi la nivelul economiei când se va remarca o creştere a acesteia şi este posibil ca economia să se revigoreze şi să se stabilizeze rapid și să se recupereze repede din pierderile suferite în anii anteriori. Pentru România acest lucru are impact prin acceptare a unor programe financiare, o creştere a absorbţiei de fonduri europene şi de implementare a unor programe economice bază. Nu spun că acest lucru se va petrece fără fricţiuni, nu, deciziile vor fi precedate de tensiuni politice, de dispute televizate, de împărţire a spectrului politic în facţiuni pro şi contra, în special în luna martie, a doua parte a lunii iulie şi începutul lunii august şi în a doua jumătate a lunii septembrie, dar cred eu că este nevoie de aşa ceva, numai aşa se produc arderile alchimice de care avem nevoie că să accesăm Noul. De fapt, sunt semne din ce în ce mai putenice că am intrat deja în Era Vărsătorului.
În 2015 atenția generală este îndreptată spre ecologie, protecția mediului, obiceiurile alimentare sănătoase și un stil de viață sănătos. Sănătate populaţiei va deveni centrul atenţiei. Ne putem aștepta ca Guvernul să adopte o serie de măsuri menite să îmbunătăţească sănătatea întregii națiuni. Medicină neconvențională și sferele asociate acesteia vor creşte ca importanţă. În general, se poate spune că situația politică și economică din lume va fi lipsită de agitație și conflicte. Mai aproape de lunile de vară, când evenimentele pozitive vor începe să pună în umbră pe cele negative, oamenii de pretutindeni vor putea rspira uşuraţi și să privească cu credința spre viitor.
Vom avea 4 eclipse şi în anul care vine, 2 de soare si 2 de lună.
Prima eclipsă totală de soare se va petrece în semnul Pești, pe 20 martie 2015, la 29 gr Peşti 27 şi face parte din ciclul Saros 120, ciclu format de-a lungul vremii dintr-un număr de 71 de eclipse şi care a debutat la 27 mai 933 şi se va încheia pe 27 iulie 2195. De reţinut că eclipsa de Soare umple de energie, pregăteşte de acţiune, pregăteşte terenul pentru proiecte noi, provoacă la noi experienţe vis-a-vis de relaţiile cu ceilalţi. În plan personal ne putem confrunta cu o amplificare a EU-lui – încăpăţânare, orgolii, eclipsa face atingere cu idealurile noastre care acum se pot schimba, mai precis se pot redirecţiona, poate aduce crize de identitate, deschidere spirituală dar şi creşterea frecvenţei crizelor depresive, de personalitate multiplă sau maniaco-depresive, dependenţa de medicamente ori de droguri poate duce la accidente de tip overdoză. Mai poate aduce conştientizarea unor calităţi latente – bioenergie, clarviziune, claraudiţie şi pe care eclipsă le poate activa, dă vitalitate şi experienţe inedite la nivel de conştient/subconştient, sănătate/boală etc.
Cum Eclipsa de Soare are loc şi în grad anaretic lucrurile nu mai sunt chiar atât de bune deoarece putem asista la explozia sau culminarea unor epidemii, la nivel mundan iar în plan personal la debutul unor boli neaşteptate sau descoperirea unor boli care acţionează de mult timp insiduos pe un fond imunitar slăbit.
Pentru România eclipsa se produce pe axa 1 – 7 şi vizează probleme legate de afaceri interne, populația de la oraşe, treburile interne, condițiile de trai ale populaţiei, psihologia maselor dacă ne gândim că la Casa 1 ca un câmp de acţiune în care se regăseşte populaţia, imaginea României ca naţiuni, împlinirile şi dezamăgirile acesteia, activitatea din comunitatea în care trăiesc dar şi starea de sănătate a acesteia. Cealaltă casă implicată în eclipsă este Casa a 7-a. Aceasta vorbeşte despre relaţiile externe, despre tratatele care se discută, negocierile din jurul acestora, relaţiile de afacei, contracte dar şi despre varii alianţe, relaţiile publice, balanţa comercială, codiţia femeii şi situaţii de agresiune făţişă. 
Eclipsa de totală de Soare va fi urmată de o eclipsă totală de Lună, pe 4 aprilie 2015, orele 14.00, la 14 gr 24 Balanţă. Această eclipsă face parte din ciclul Saros 132 care a debutat pe 12 mai 1492 şi se va încheia pe 26 iunie 2754.
Eclipsa de Lună atinge latura emoţiilor şi afectivităţii – amplifică temeri interioare vis-a-vis de lucrurile care ne-au scăpat din vedere sau pe care nu le-am luat în calcul atunci când trebuia, este butonul declanşator a avertismentelor pe care intuiţia ni le transmite cu câteva săptămâni înainte ca eclipsa să se producă, tensionarea bruscă a relaţiilor. Dar aduce şi revelaţii şi momente care vor culmina şi vor completa diverse atitudini faţă de societate, de familie, de boală, de medic – hotărârea bruscă de a merge la un control medical, acceptarea unei intervenţii chirurgicale pe care am amânat-o de atâtea ori sau introducerea unui medicament nou în linia de tratament, decizia de a schimba ceva în viaţa noastră, o conduită medicală, un regim de viaţă, un mod de alimentaţie, o cură de slăbire etc. Poate devoala o adâncire a propriei cunoaşteri însoţită de introspecţie şi menită să ne ajute să ne cunoaştem pe noi înşine, conştientizarea unor lucruri, fapte şi evenimente pe care le-am igonorat până până în acel moment, care ne-au provocat suferinţă ori bucurii înainte de vreme, relaţii pe care le credeam simple şi care acum se dovredesc extrem de complicate.
Eclipsa de Lună pe Nodului Nord implică aspectul emoţional cu impact asupra sănătăţii, culminând cu evenimente radicale – accidente vasculare, accidente de circulaţii cu hemoragii masive, tulburări de tensiune cardiacă, intervenţii chirurgicale neaşteptate, în regim de urgenţă, abcese dentare, litiaze biliare şi renale, toate însă cu şanse mari de recuperare şi reechilibrare. Pentru că are loc în semn de aer, la nivel mundan se pot produce accidente aviatice, prăbuşiri de avioane, a unor sateliţi geostaţionari, furtuni cu caracter de tornandă şi care vor produce pagube serioase, electrocutări prin trăsnet, izbucnirea unor epidemii ş.a.   
Pentru România eclipsa de lună se produce pe axele 2 -8, axă financiară. Soarele în Berbec la 14 gr 24 este în semn opozabil şi conjunct cu Uranus şi cu Nodul Sud, poziţie destul de conflictuală dacă ne gândim la natura semnului, la cele 2 planete implicate şi la latura karmică, deci ne află într-un punct sensibil. Casa a 2-a Aceasta arată cât de sigure sunt veniturile populaţiei şi e este gradul de stabilitate financiară a acesteia şi care este certitudinea valorilor sociale. Fiind vorba şi despre Soare ne gândim automat la identitatea naţională ale cărei valori o garantează Preşedintele, bunăstarea pe care acesta încearcă să o asigure aţiunii. Chiar dacă există o stare de armonie dată de un trigon în semne de foc, în background acţionează o cruce cardinală de moment, configurată odată de opoziţia soare – lună, iar pe de altă parte opoziţia marte – Jupiter natal, cu pluto tranzit peste marte ceea ce sugerează o situaţi explozivă aş spune între Parlament şi Guvern datorită unor neînţelegeri care implică împrumuturile, balanţa economică, taxele şi impozitele, pe deoparte, iar pe de alta Pluto care poate sugera răsturnări sociologice majore pornite din nevoia de reorganizare socială şi economică la toate nivelurile, răsturnări însoţite de mesaje revendicative fiind implicaţi în configuraţie Marte - folosirea energiei şi agresivităţii pe care o reprezintă, pregătirea armatei pe timp de pace, forța de muncă bine coordonată cu ocuparea forței de muncă disponibile dar şi o doză serioasă de agresivitate care se poate solda chiar cu un atentat politic, Uranus – bazele ideologice ale Guvernului şi Jupiter – judecătorii şi instanţele supreme, legea, instituţiile de creditare precum şi toate organele conducătoare care ratifică tratatele, modul în care sunt dezvoltate relațiile diplomatice și comerciale.
Luna septembrie va fi o lună deosebit de încărcată din punct de vedere astral deoarece acum vor avea loc 2 eclipse, una parţială de Soare şi una totală de Lună.
Pe 13 septembrie are loc o eclipsă parţială de Soare, la 20 gr 10 Fecioară. Această eclipsă face parte din ciclul Saros cu numărul 125, ciclul care a debutat pe 4 februarie 1060 şi se va încheia pe 9 aprilie 2358. Ea poate aduce secetă, cutremure, dezastre miniere, pagube agricole cu un defict de cereale pentru alimentele de bază dar şi creșterea abruptă a prețurilor în regiunile afectate de eclipse.
Pentru România eclipsa are loc pe axa 1-7, dar de astă dată cu Soarele şi Luna în Casa a 7-a, se fac şi se desfac alianţe, aflăm de divorţul unor oameni cunoscuţi, pot naste dispute pe tema condiţiei femeii în societatea Românească. Fiind vorba despre Soare vorbim de identitate naţională, sentiment care va fi provocat mai mereu de tendinţe extremiste ale altora şi Luna care reprezintă poporul, masele, oamenii  obişnuiţi şi populaţia în ansamblu precum şi întregul concept de democraţie.
Conjuncţia Soare – Lună face parte dintr-un trigon minor, configuraţie care are o putere de concretizare mai rapidă decât trigonul regal. Focarul aspectului este Luna din tema natală a României – este posibil să se promulge o lege care să protejeze statututul femeii, mame şi copii, îndemnizaţiile pentru copii dar şi aspecte care ţin de violenţa în familie, deoarece în aspecte este implicată conuncţia Pluto – Marte aflată în Casa a 11 –a unde găsim activitatea nu doar a Parlamentului, ci şi a Ministerului de Finanţe, a Ministerului de Justiţie şi a consiliilor judeţene. 
În sfârşit, ultima eclipsă se produce tot in septembrie, pe 28, eclipsă totală de Lună cu luna la 4 gr 40 Berbec conjunctă cu Nodul Sud şi cu Uranus. Acestă eclipsă face parte din ciclul Saros 137 care a debutat la 17 decembrie 1564 şi se va încheia la 20 aprilie 2953.
Acum am putea auzi de distrugerea şeptelului, despre exilul unor persoane cunoscute, închisoarea sau asasinarea unui conducător, leader sau a unei persoane influente, despre nemulțumirea oamenilor faţă de acţiunile de iredentism, mișcări ale armatei, atât cât mai este, probleme și pierderi de culturi datorate insectelor, un  deficit de legume și fructe în regiunile afectate de eclipsa. Cum însă semnul Berbec este un semn volatil, de foc, efectele acestei eclipse vor fi scurte dar din păcate iremediabile.
Pentru Romania eclispa se produce la nivelul Casei a 2-a, cu Luna în Casa a 2-a, casa comerţului, a pieţelor monetare, a băncilor şi instituţiilor financiare dar şi a cererii şi ofertei, a modului cum sunt produse alimentele şi altele. Cum este şi o casa a produsului intern brut se pune întrebarea cât de mult simte cetăţeanul creşterea economică sau stabilitatea economică. Conjuncţia cu Uranus arată măsura nivelului de libertate care există în țară și este un semn al tendinței progresiste, precum și a modului în care individul este acceptat în statul-națiune.
Fiind în semne de Foc ne putem aştepta la incendii devastatoare, incendii de sondă, explozii la sondele de extracţie soldate cu victime, descărcări electrice, fulgere care provoacă incendii şi care pot afecta centralele electrice sau nucleare, temperaturi caniculare care pot provoca incendii, accidente colective de autoturism, explozii ale pungilor de gaz, accidente soldate cu arsuri care pot pune viaţa nativilor în pericol, cu amputarea unor membre (efect mutilant care îl implică mai ales pe Jupiter şi pe Saturn în poziţii disonante) ş.a.

5 decembrie 2014


Zodiac Cafe prezinta
ASTRO - Avanpremiere  2015
 Christmas Edition

              *Primele previziuni astrologice pentru anul 2015 va vor fi dezvaluite pe parcursul celor 2 zile ale evenimentului, intr-o atmosfera cu parfum de poveste!

 Zodiac Café revine cu un spectacol magic, pregatit special pentru noua editie de Craciun, intr-o atmosfera guvernata de astre! Timp de doua zile, toti bucurestenii care vor sa participe la un eveniment deosebit, sunt invitati la INspayer Bistro, pentru a crea impreuna magia Sarbatorilor de Iarna la primul targ de astrologie, frumusete si sanatate din Bucuresti!
Daca vreti sa stiti ce va rezerva urmatorul an in materie de sanatate, dragoste, cariera, sau ce cadou sa oferiti in functie de zodia persoanei iubite, va asteptam pentru a afla cat mai multe secrete despre aceasta stiinta in zilele de 13, 14 decembrie, intre orele 12:00-20:00, accesul fiind gratuit! 
In cadrul evenimentului, vizitatorii vor avea parte de sedinte inedite de numerologie, cristaloterapie şi vor putea beneficia de astrograme personalizate si realizate pe loc de catre binecunoscutii astrologi Minerva, Alexandru Nicolici, Antonia, Diana Roman, Adina Binder sau Rodica Purniche.
Surpriza acestei editii o reprezinta momentele de dans si magie, decorul inedit cu elemente specifice, precum si invitatii speciali din cadrul proiectul ASTRO meets BEAUTY: T-sh Art, XS Remodelling, Body Art Wellness Club, Salon Ra, Henna Journey, Grafty Grandma by Janeta Ionescu, OneBeat Fashion, Bazar Nomad, Bucharest Style. Un motiv in plus de a va petrece acest weekend intr-o atmosfera placuta, relaxanta, guvernata de astre!
Impreuna vom crea o atmosfera unica, cu un parfum de poveste, intr-un loc cu mult bun gust si rafinament: Inspayer Bistro.
Dress-code: Feeling like THE Black MAGIC  woman!

    https://www.facebook.com/Zodiak.Cafe                 

Detalii:  PReda Signature /0749 321 492

25 noiembrie 2014

Seminar gratuit de Astrologie



Numerele de telefon la care ne puteti suna: 0733620820 sau 0753620820.

18 noiembrie 2014

Din nou la Răscruce…

Au fost alegeri. Cea mai urâtă campanie electorală din câte am trăit. Sentimente, furii, dispute, admonestări, injurii, jigniri…totul într-o cavalcadă nebănuită. Încercând să-mi dau seama ce s-a întâmplat – asta nu schimbă cu nimic opţiunea mea de a-l vota, dacă va trebui, încă odată pe Victor Ponta – mi-am dat seama către dimineaţă, după ce am ridicat şi analizat mai multe hărţii că de fapt astrele îmi semnalau CEVA. Ce îmi pare rău este că nu mi-am dat seama mai devreme, dar niciodată nu este prea târziu să recunoşti nu că ai învins sau ai câştigat, ci că Universul şi Creatorul în lucrarea lui măreaţă, ne dă semne la fiecare pas, nu trebuie decât să ştim să le citim. Rază de lumină una din numeroasele mele întâlniri pe Facebook mi-a spus, cu un soi de reproş, şi abia acum îi dau dreptate, să nu uit că astrele predispun şi omul dispune, iar eu îi dădeam înainte că cel care trebuie să câştige este un om tânăr. Sărăcan de mine!! Vedeam în Victor Ponta tânărul care trebuia să fie preşedinte, nicio clipă nu mi-a trecut prin minte că mesajul astrelor era ALTUL! A trebuit ca o femeie care nu ştiu cât habar are de astrologie şi pe care nici măcar nu o cunosc să-mi deschidă ochii şi pentru asta Rază de lumină nu pot decât să-ţi mulţumesc! Astrele predispun, omul dispune, hmm…senzaţia mea însă era că altceva se ascundea în spatele acestei sintagme. 
Când vorbim despre destin în astrologie, vorbim despre Nodurile Lunare, Nodul Nord şi Nodul Sud. Un ciclu al Nodurilor Lunare durează 18 ani. Anul acesta, Nodurile Lunare sunt pe axa Berbec – Balanţă cu Nodul Nord în Balanţă şi Nodul Sud în Berbec. Şi semnificaţia este interesantă. România are Nodurile Lunare pe axa Gemeni – Săgetător, Casele 4 -10. În plan personal, vorbim despre nevoia de a învăţa să fim atenţi atât la propriile noastre sentimente cât şi la sentimentele celorlalţi dar şi despre faptul că trebuie să ne controlăm emoţiile şi să acţionăm cu discernământ în condiţii de stres sau de suprasolicitare, să învăţăm să ne asumăm şi să ne îndeplineim responsabilităţile asumate, să ducem la bun sfârşit tot ceea ce începem iar pentru asta trebuie să dăm dovedă de disciplină şi cumpătare în toate actele nostre, precum şi capacitatea de a ne administra corect resursele vitale atunci când este vorba despre un efort de lungă durată. În plan mundan vorbim despre sănătate, serviciile în sănătate, serviciile naționale - armata, marina, funcţia publică, în calitate de angajaţi ai statului dar şi despre muncitori şi angajaţi, în general şi Sindicatele. Tot pe această axă se regăsesc Preşedintele, Guvernul, oamenii cu autoritate, reputaţia naţională, Puterea ş.a.
La algerile din acest an Nodul Nord este în Balanţă iar Nodul Sud conjunct cu Uranus, cel care răstoarnă situaţii dintre cele mai sigure, este în Berbec, pe Casele 2 – 8:  În plan personal vorbim despre cum am învăţat să acţionăm şi să muncim pentru bunurile noastre de orice fel, despre faptul că trebuie să ne cizelăm ca fiinţe şi să ne hrănin spiritul tot aşa cum ne hrănim trupul, despre cum învăţăm să nse transformăm permanent, să conştientizăm care sunt dorinţele nostre cele mai ascunse şi să depăşinm orice ataşament posesiv faţă de obiecte, să ne controleăm sexualitatea pasională şi frica faţă de moarte. În plan mundan, vorbim despre bogăția națională, veniturile la bugetul statului precum și toate locurile și activitățile care au legătură cu modalitatea de a face bani aşa cum fac băncile, Bursa de Valori, instituțiile financiare, piața monetară și de comerț ş.a. dar şi despre relațiile financiare cu alte ţări şi cu organismele financiare internaţionale.
Nodurile Lunare au mai fost pe această axă, în aceeaşi poziţie, în 1996. Ce se petrecea atunci? Păi, pe 3 noiembrie câştiga alegerile prezindeţiale Emil Constantinescu şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat iar marele perdant era Ion Iliescu şi PDSR. Anul acesta, în 2014, pe 16 noiembrie a câştigat alegerile Klaus Werner Johannis şi Partidul Naţional Liberal iar marele perdant este Victor Ponta şi iar PDSR transformat în PSD. Până aici nimic neobişnuit şi totuşi…priviţi temele astrale cu zilele alegerilor!



 Pe 3 noiembrie 1996, Nodul Sud era în Berbec, la 6 gr 08, în decanul lui Marte, conjunct cu Saturn aflat la 1 gr 22 şi retrograd. Toate în Casa Puterii, a 10-a – casă care stăpâneşte guvernul, conducerea sau partidul de guvernământ. De asemenea, reputația și prestigiul, felul cum sunt văzute de oameni precum și idealurile pe care societatea încearcă să le atingă. Era un semn că România se afla la o mare răscruce, urma să dea un test, să îşi însuşească o lecţie de viaţă, mai mult, trebuia să decidă drumul pe care îl va avea de urmat. Uranus era în Vărsător, la 00 gr 54, în decanul stăpânit de el, în semnul revoluţiilor şi a convulsiilor de orice fel, de la cutremure de pământ la cutremure sociale, conjunct cu Neptun semn că multe idei intrau rapid în fază de disoluţie. Jupiter era în Capricorn în gradul în care acum se află Pluto, 13 gr 15, în decanul lui Venus, (Jupiter – bogăţie şi bunăstare, Pluto –bogăţii neştiute, tezaur, Venus-cash-ul, lichidităţile) deci exista şi instrumentarul pentru a realiza o schimbare adevărată, poziţia sugera existenţa unor instrumente economico-financiare la-ndemână, iar Pluto se afla în Săgetător, semn stăpânit de Jupiter, la 2 gr 10, în decanul lui Jupiter, creea cadrul pentru o nouă legislaţie în domensiu investiţiilor financiare. Lilith era în Leu la 14 gr 56, decanul lui Jupiter, în Casă a 2-a, casă financiară, a pieței monetare, a băncilor și instituțiilor financiare, a investițiilor, a bogăției și valorilor naționale, a Produsuui Intern Brut (PNB), a trezoreriei, a datoriei naţionale precum şi felul în care oamenii percep siguranţa materială de pe urma resurselor materiale proprii, a valorii sociale ş.a.  Împrumuturile care s-au făcut au fost o iluzorie gură de aer. Consumul urca iar producţia cobora vertiginos. Planetele lente, cele care marchează generaţii, împreună cu nodurile lunare, au creat cadrul schimbării. După jumătate de veac de comunism revenea la cârma ţării un partid istoric. Va fi oare el capabil să schimbe 50 de ani de îndoctrinare, mentalităţi, obiceiuri şi năpaste? Ştim cu toţi ce s-a întâmplat. Saturn prin poziţia sa indica partea conservatoare a societății și drepturile cetăţenilor, justiția, ordinea, sistemul de securitate şi nici PNT-cd şi nici Emil Constantinescu nu au fost capabili să schimbe decât forma instaurând spoiala unei democraţii de faţadă şi nu fondul problemei. Seniorul  Corneliu Coposu, sufletul PNTcd, trecuse de aproape un an în nefiinţă.





Pe 16 noiembrie 2014, Nodul Sud este în Berbec, la 17 gr 19, decanul lui Jupiter – bunăstarea şi bogăţia, conjunct cu Uranus de astă dată, aflat la 13 gr 04 Berbec, în aceaşi decan al lui Jupiter, ceea ce s-ar putea traduce prin răstunări neaşteptate de situaţie deoarece la nivel naţional Uranus indică bazele ideologice ale unui guvern, gradul de libertate care există într-o țară și este semnul tendințelor  progresiste, precum și modul în care individul este acceptat în statul-națiune. Saturn este în Scorpion, 25 gr 44, în decanul Lunii semn că blochează sentimentalismele de orice fel în ce priveşte opţiunile. Pluto la 11 gr 44 Capricorn, conjunct cu Marte afla la 16 gr 00 Capricorn, în decanul lui Venus. Ori Marte este puternic, fiind exaltat aduce agresivitate, curaj, militantism şi agitaţie, dovadă marşurilor ieşirea masivă în stradă în ultimele 2 săptămâni. Casa a 6-a în care se află cei doi este casa sindicatelor, a muncitorilor, a mişcărilor de mase. Lilith este tot în Leu, la 28 gr 25, în decanul lui Marte – poate sugera teama faţă de noi taxe şi impozite. Vom vedea ce va fi. Romania se află la aceeaşi răscruce la care se afla acum 18 ani. Vom fi capabili să ne găsim drumul? Vom vedea.




Să mergem mai departe cu coincidenţele. Atât Klaus Johannis cât şi Emil Constantinescu, au Nodurile Lunare pe axa Berbec – Balanţă cu Nodul Nord în Balanţă şi Nodul Sud în Berbec. Emil Constantinescu are Nodurile Lunare în Casele 2 – 8 deci ar fi putut să-şi lase amprenta de conducător asupra  a tot ce înseamnă venituri, impozite, amortizări financiare, să se implice în piaţa financiară internaţională, să urmărească şi să limiteze acţiunile companiilor multinaţionale pentru a asigura securitatea socială a populaţiei. Klaus Johannis are axa Nodurilor Lunare în Casele 3- transporturi și comunicații, drumuri, căi ferate, servicii de telefoanie, educaţie, libertate de exprimare, tratatele semnate de ţara noastră cu națiunile vecine, mesajele diplomatice şi afacerile externe – şi 9 - relațiile externe și călătoriile pe distanțe lungi, relaţia cu instanțele judecătoreşti, cu biserica și clerul, universități și profesori ş.a.
Atât Emil Constantinescu cât şi Klaus Johannis au cifra de destin 7 şi au ajuns preşedinţi în ani de 7, ani karmici, (1+9+9+6 = 25 = 2 + 5 = 7;  2+0+1+4 = 7). Procentul cu care a câştigat Emil Constantinescu în faţa lui Ion Iliescu este aproximativ acelaşi, 54,41% la 45,59%,cu al tandemului Klaus Johannis 54,50 % şi Victor Ponta 45,49 %.

Pentru mine este cert că România se află din nou la o răscruce de drumuri. De noi depinde încotro vom merge!!

11 noiembrie 2014

Previziunile saptamanii 9 - 15 noiembrie

Scorpion Jupiter, în calitate de planetă a justiţiei, a dreptăţii, nu îi slăbeşte deloc pe aceşti nativi. Pentru ei câteva luni de acum înainte, Jupiter este în domiciliu, în Casa Legiuitorului, e drept, în semnul Leului. Faptul că Jupiter se contrează cu tripla conjuncţie din Scorpion dintre Saturn -Venus si Soare, tensionează relaţiile cu socitatea civilă extrem. Saturn, inflexibil, scoate la lumină lucruri neştiute iar Jupiter are datoria să trieze adevărul de minciună şi o face atât de veridic încât majoritatea sunt convinşi că legea se aplică părtinitor. Atenţie, Luna Neagră este încă în onjuncţie separantă cu Jupiter şi ea este cea care creează stările de dizarmonie şi întunecă minţile oamenilor. Lor li se alătură conjuncţia dintre Marte şi Pluto din Capricorn aflată în pătrat cu conjuncţia Nodul Sud - Uranus în Berbec, alt aspect care vine să tensionze, să arunce în aer dacă vreţi starea de linişte, care îi face atât de urâţi pe nativii Scorpion, vine să bulverseze încât nimeni să nu mai ştie de ce, cum şi cu cine votează. Este un eufemism, nu mă refer la ce se petrece în societatea românească. Pe de altă parte o configuraţie de tip Zmeu, îi face pe aceşti nativi să se creadă invincibili, chiar le dau această certitudine, dar Luna Neagră este activată de Neptun, altă planetă care vine să ne buimăcească de tot, aduce incapacitate de analiză, dispersează, amăgeşte ca şi cum un văl de ceaţă a coborât peste minţile oamenilor. Singurul aspect care le mai atenuează stările este trigonul minor dintre tripla conjuncţie amintită mai sus Saturn – Venus – Soare, Kiron şi conjuncţia Marte – Pluto pe post de focar, ca si cum Scorpionii se retrag să îşi lingă rănile în familie deoarece numai acolo găsesc liniştea să o poată face. Marţi, 11 noiembrie, au şansa unui câştig valori, pot fi banii dar pot fi şi alte obiecte de valoare şi cum Luna este cea care activează o altă configuraţie de tip Zmeu, pentru câteva ore, aş spune că avantajate sunt femeile. Pe 12 noiembrie, un dreptunghi mistic pare să mai calmeze atmosfera datorită implicării femeilor în probleme cu aspecte juridic, economic sau administrativ. Joi, pe 13 noiembrie, un trigon în semne de pământ pare să aducă o decizie legală care să îi liniştească şi care pare legată tot de bani, de proprietăţi, de bunuri. De asemenea, însă, poate aduce citarea la o instituţie sau în conflict cu o instituţie de tip Tribunal, Procuratură, Senat Universitar, Conciliu religios ş.a. Deşi nu le place să-şi planifice viaţa, acum tinerele Scorpion îşi doresc un copil. Ca sănătate, le-aş sugera să fie atenţi la problemele endocrine, la cele care ţin de aparatul uro-genital dar şi la dverse forme de osteopatii.

Săgetător – ei rămân pe val, totuşi le-aş sugera să fie atenţi în ce scandaluri sau alte forme agitatorii sunt atraşi pentru că asta ar putea repercuta asupra reputaţiei şi imaginii sociale. Vor fi afectaţi de lucrurile care se spun despre ei, dar eu le sugerez să nu plece urechea la aşa ceva şi să-şi vadă de ale lor pentru că au ce să facă. Să îşi amintească, cum mai spun eu, că nu toţi cei care le zâmbesc le sunt şi prieteni. Au în schimb energia necesară să facă ceea ce îşi doresc. Trigonul în semne de Foc vine şi alimentează această voinţă şi nevoie interioară de a se implica, de a ajuta, de a spera şi de a crede în ceva. Apoi, configuraţia de tip Cort care acoperă Casa parteneriatelor dar şi mare parte din axa financiară, sugerează că sunt oamenii de care este nevoie ca să se poată urni un întreg mecanism economico-financiar şi care să susţină noile pârghii de lucru care se prefigurează. Rămâne destul de stresată Casa bolilor ascunse şi a duşmanilor, putem vorbii de duşmănii vechi care se repun pe tapet, despre boli cronice care revin în actualitate prin pusee dureroase, vizată fiind axa hepato-biliară, dar putem vorbi şi despre faptul că abia acum realizează Săgetătorii că prin modul de alimentaţie haotic au fost propriul lor duşman. Posibile mici discuţii vis-a-vis de nişte bani cu copiii, fraţii mai tineri sau cu un prieten sau dorinţa cuiva din familie care doreşte să cumpere ceva mai de valoare pare să le dea peste cap începutul de săptămână. Luni, 10 noiembrie, trigonul, de câteva ore, în semne de apă, pe care îl formează Luna împreună cu Mercur şi Neptun vorbesc de o sensibilizare la problemele unei anumite categorii sociale care îi impresionează şi îşi propun să facă totul pentru a-i ajuta. De asemenea, poate fi  vorba despre o discuţie de principiu care vizează un contract sau contractarea unor servicii care să le aducă un comision frumos. Marţi, 11 noiembrie vor trebui să dea mai multă atenţie unor probleme pe care le ridică implementarea unor proiecte pe fonduri europene care le dă bătăi de cp dar până spre seară vor pune lucrurile în ordine. Joi, 13 noiembrie, sunt avantajaţi Săgetătorii care sunt la drum, care studiază, care sunt în călătorii de documentare sau în pelerinaje. Vor avea energia necesară să parcurgă spaţii virtuale sau reale, însoţiţi cu creativitatea necesară unor asemenea momente. Imaginaţia debordantă îi va suprinde chiar şi pe ei. Pe 14 noiembrie vor pregăti un plan, vor trasa liniile generale ale unui proiect mai ampluu şi se vor lansa cu tot elanul în materializarea acestuia. Sfatul meu este să lucreze după un anumit program, pe care ei şi-l fac dar să se şi odihnească. Revin probleme care ţin de sănătatea aparatului uro-genital.

Capricorn – atmosfera se mai detensionează chiar dacă în fundal Careul în T continuă să facă victime, în ghilimele spus. Nodul Nord – conjuncţia Marte – Pluto şi Uranus, o conjunctură care va fi deosebit de activă şi de stresantă pentru nativii Capricorn şi vizează Casa străinătăţii sau a relaţiilor cu străinătatea – pot cădea acum nişte planuri legate de un drum în afară, cursul care ar fi urmat să-li predea pe alte meleaguri, se amână, principiile şi ideologiile vechi se confruntă cu cele noi lucru deloc pe placul Capricornului; este vizată apoi axa muncii efective, rutina la serviciu relaţiile cu colegii, disputele în care evită să intre şi care pot atrage, pe nedrept, invective la adresa sa şi chiar varii catalogări, dar şi bolile pe care Capricornul le duce ca şi vecinii lor Vărsător de altfel şi, să nu zâmbiţi, nu o fac pentru că nu ar putea să o facă ci pentru că au oarecare teamă de oamenii în halate albe. Cu toate acestea, stresul din ultimele săptămâni, schimbările climatice bruşte, au activat o serie de probleme pe care musai săptămâna aceasta să le rezolve, chiar dacă suportă dureri artitice şi artrozice, trebuie să meargă la medic; în sfârşit ce-a de-a treia casă vizată este este cea financiară, casa banilor proveniţi din muncă proprie. Uranus le poate ade pe neaşteptate bani dar le şi poate scoate bani din portofel. Cred totuşi că Zmeul, configuraţia astrală despre care vorbeam săptămâna trecută se menţine, le aduce tăria interioară şi forţa să depăşească momentele critice. Pe deoparte, pe de alta Kiron acompaniat de Soare şi de Pars Fortunae, vine să vindece o rană provocată de o pierdere financiară masivă, scoate a lumină teama şi nesiguranţa materială pe care Capricornii, au acum ocazia să o conştientizeze şi să o depăşească fără a se mai întoarce vreodată la ea. Luni şi marţi, 10 şi 11 noiembrie, femeile Capricorn vor fi cele care vor contribui din greu la consolidarea bugetului de familie şi o fac cu convingere şi cu dăruire, au idei, au lucrat prin diverse locuri part time şi iată că vine acum şi perioada recoltei. Pe 12 noiembrie le-aş ruga să fie atente la ce propunere primesc şi de care vor fi impresionate, dar Luna face o opoziţie puternică cu Marte şi Pluto tranzit aşa că le-aş sfătui să se gândească de două ori înaine de a răspunde pentru că nu ştiu în ce se bagă. Aş sugera ceva mai multă circumspecţie. Pe 13 noiembrie, Capricornii vor renunţa la un drum care se dovedeşte mai mult costisitor decât folositor iar pe 14 noiembrie pot discuta un contract, pot semna un contract, pot să-şi dea acordul pentru un parteneriat spre necazul unor colegi mai în vârstă. Ca sănătate, cum spuneam mai sus osteopatiile sunt la ordinea zilei.

Vărsător – Marea problemă a acestor nativi continuă să rămână planul financiar deşi nu se pot plânge dar încă nu au depăşit faza scoaterii dintr-un buzunar şi punerea în celălalt, adică pot fi numiţi fără nicio reţinere, jongleorii zodiacului după modul în care ştiu să facă slalom printre rate, taxe, impozite şi utilităţi. Periodic luna care formează cu Uranus tranzit şi Soarele natal un trigon minor, le alimenteată conturile prin care mai mereu bate vântul. Îmbucurător este faptul cu Saturn nu se mai ceartă cu Jupiter, ca să spun aşa, iar sextilul cu Mercur tranzit aduce oportunitatea unor posibilităţi de a câştiga ceva îm plus pe lângă salariu iar pentru cei care nu au nicio sursă de venit, aceste posibilităţi fac parte din categoria noroacelor raţional provocate. De asemenea, Saturn este în aspect separant cu Soarelel natala aşa că nu îi va mai struni, le-a tranmis ce a avut de transmis şi de-acum Vărsătorii vor observa că lucrurile au început să curgă, că nu mai sunt aşa de stresaţi şi că nu vor trebui să depună prea multe eforturi să obţină ce îşi doresc. Conjuncţia Marte – Pluto prin Casa lucrurilor ascunse, a duşmanilor şi a bolilor neştiute, în armonie cu Kiron, sugerează că Vărsătorul parcurge acum o etapă extrem de incitantă, de regăsire a sinelui, de conştientizare a propriului drum şi a misiunii spirituale pe care o are, de profunzime a mentalului; acum Vărsătorii sunt capabili să scoată la lumină instrumente spirituale cu ajutorul cărora să-i călăuzeazscă pe cei care au nevoie de un îndrumător. Sunt susţinuţi cei care au preocupări în domeniul terapiilor alternative -  astrologi, parapsihologi, bioenergeticieni, practicanţii diferitelor forme de terepii energetice, psihologii, consilierii de toate tipurile, profesorii, cei care lucrează direct cu oamenii. Luni, 10 noiembrie, trigonul de câteva ore în semne de Apă, le poate aduce printr-o femeie care încearcă să îi ajute, o propunere legată de proecte care implică străinătate şi mă gândesc că sunt destui Vărsători care lucrează în sistemul absorbţiei de fonduri europene şi aş sune că femeile sunt avantajate. 11 noiembrie este ozi care poate duce la pierderea locului de muncă sau la renunţarea de bună voie la acesta. Eu le-aş spune să se mai gândească. Doamnele se pot confrunta cu probleme de sănătate, fiind implicat sistemul digestiv, metabolizarea elelemntelor nutritive dar şi o componentă de natură articulară. 13 noiembrie le poate aduce materializarea unor proiecte la care lucrează de ceva timp – editarea unei cărţi, un contract de muncă avantajos, un post la care râvnesc de multă vreme, un nou job celor care caută de lucru, 13 noiembrie va fi o zi cu noroc. 14 noiembrie vine şi le aduce certitudinea a ceea ce ziua de 13 noiembrie le propunea. Să nu spună nu indiferent cât de ciudat ar suna propunerea sau cât de ciudat li se pare domeniul, cu viteaza lor de reacţie, de a învăţa şi de a aplica vor fi repede remarcaţi.
           
Peşti – pe aceşti nativi nu îi înţeleg de ce se agaţă de Trecut sau de diverse aspecte ale viecţii care văd şi ei că nu le-a adus nimic bun! Şi asta se trage de la predispoziţia lor spre dependenţe de orice fel. Sunt extrem de îndârjiţi şi dacă îi întrebi de ce fac asta nu ştiu să răspundă, se lasă doar duşi de val. Increderea în ei înşişi este la cote minime, başca, vine Uranus din Berbec care îi buimăceşte de tot. Poate dacă nu ar fi atât de apatici unii, agitaţi alţii şi influenţabili majoritatea, ar putea şi ei să-şi găsească liniştea. nu stau prea strălucit la capitolul comunicare în săptămâna care urmează. Mai de grabă aş crede iar au evadat în lumea lor şi de acolo văd lucrurile deformat, anesteziate parcă de nevoia lor de afectivitate şi stau cuminţi aşteptând zile mai bune. Doresc multe lucruri dar ca întotdeauna trece foarte mult timp până când le vor realiza pentru că se mobilizează lent sau poate nu le vor realiza niciodată. Afectivitatea lor exacerbată, emoţiile pe care le trăiesc acut îi fac în această săptămână parteneri greu de suportat, chiar şi pentru cei din familie sunt greu de înţeles. Acolo unde unul din parteneri este un nativ Peşti, pot apărea disensiuni provenite din încăpăţânarea şi capriciile acestuia din urmă care nu vrea să cedeze deşi de multe ori nu are dreptate, dar consideră că el trebuie să aibă ultimul cuvânt, mai ales dacă este bărbat. Naivitatea lor proverbială le poate juca feste şi la locul de muncă deoarece toată lumea profită de pe urma lor. Ei bine, săptămâna aceasta vor pune piciorul în prag, dar să fie atenţi în al cui prag pentru că riscă să strice relaţiile taman cu colegii de care au nevoie sau cu oamenii care îi pot ajuta în carieră şi cred că le-am mai spus asta. Au noroc de bani, dar îi cheltuie pe te miri ce încât atunci când se trezesc cu buzunarele goale încep să ceară în dreapta şi în stânga ceea ce îi transformă paraziţi în ochii altora. Atenţie şi la anturajul care trăieşte pe spatele lor! Luni, 10 noiembrie, şanse foarte mari, în special pentru cei care sunt artişti, succesul le bate la uşă şi ar trebui să fie atenţi la ceea ce li se oferă pentru că nu este rău deloc.
11 noiembrie le poate aduce supărări care ţin de sănătate Peştilor vârstnici dar şi adulţilor, în special probleme care ţin de imunitate şi de inimă. 12 noiembrie, doamnele să se aştepte nu doar la o recunoaştere formală a talentelor personale ci şi la una practică deoarece este posibil să fie promovate. 13 noiembrie aduce o calmare şi o relaxare a vieţii de familie iar 14 noiembrie, prin dreptunghiul misticcare se formează, le exaltă imaginaţia în special celor care lucrează în domeniul financiar, ceea ce s-ar putea concluziona într-un proiect de anvergură.

Berbec – iată nişte nativi care pot spune că se bucură de viaţă, simt pe pielea lor ce înseamnă să munceşti fără să precupeţeşti eforturi ca să te achiţi, în timp record, de obligaţii sau de sarcini. Cu toate acestea ar fi bine să nu se culce pe o ureche că sunt bine văzuţi, căci, indiferent că sunt femeie sau bărbat, trebuie să fie atenţi la sforile care se trag pe la spatelor lor, în special de către o femeie. Este ca şi cum cineva ar atenta la scaunul lor, la poziţia lor şi chiar la relaţia lor. Să fie atenţi mai ales că Marte, stăpânul lor, aflat într-o poziţie care nu îi avantajează deloc, adică conjunct cu Pluto în Capricorn, poate aduce unele turbulenţe de natură afectivă vis-a-vis de sine, de atitudine, de prezenţă de spirit etc. Cei tineri pot repurta mici victorii intelectuale datorită prezenţei de spirit şi vitezei de reacţie. Maturii pot repurta un succes financiar de pe urma creativităţii şi a originalităţii. Cum îi ia gura pe dinainte riscă să le fie furate ideile aşa că atenţie la ce spun dar asupra acestui fapt îi atenâionez de multă vreme! Mercur în Scorpion încă arată că mintea lor va suferi o transformare subită, din agerime şi promptitudine se vor pomeni vorbind despre seri sub clar de lună şi despre iubire, despre studii. Chiar vor promite că vor relua de acolo de unde au abandonat. Pentru alţi Berbeci vorbim despre o săptămână cu o încărcătură dinamică, benefică pentru cei care lucrează în sănătate, armată, industria extractivă, dar şi pentru cei care lurează în domeniul imobiliarelor. Să aibă grijă însă ce acte întocmesc că nu prea le stă mintea la muncă. În general vorbimd, mi se pare foarte interesantă anvergura posibilităţilor care îi însoţeşte destul de mult de acum încolo. Pentru unii este vitală încheierea unui ciclul al învăţării, pentru alţii reluarea şi finalizarea, lucrurile vin într-o cascadă de fapte şi de nevoie care se împletesc armonic, iar berbecii au energia necesară să le rezolve într-o manieră proprie. Pe de altă parte, trebuie să accepte lucrurile aşa cum se întâmplă şi să nu se împotrivească. Revelaţii asupra lumii nevăzute, relaţie care ţine de metafizică, realitatea de Dincolo. Două configuraţii de tip Evantai le antamează săptămâna. Evantaiul este o dispoziţie a planetelor care se foloseşte de o planetă ansă, în cazul lor vorbim despre Pars Fortunae tranzit în Casa familiei – posibilă o schimbare de domiciliu printr-un joc al destinului al cărui mecanism nu-l cunosc şi Kiron în trecere prin chiar semnul lor, în Casa a 12-a, ceea ce poate sugera o vindecare a unei bucăţele din sufletul lor chinuit uneori de amintiri neplăcute sau efectiv vorbim despre vindecarea unei suferinţe fiziologice care implică tractul digestiv, segmentul duoden – stomac- intestinul subţire.
            
Taur  - Şi pentru aceşti nativi lucrurile încep să se liniştească. Vor trebui să fie un pic mai încrezători în ceea ce îşi doresc să facă, să nu se mai agaţe de lucruri, de efemer şi iluzoiu şi cred că în ultimii doi ani au învăţat acest lucru cu vârf şi îndesat. U făcut foarte multe eforturi să pună în practică o sumă de idei, posibil care ţin de studiu, posibil de credinţa sau de un drum. Oricum blocajele se regăsesc încă la nivelul relaţiilor cu străinătatea, în special pentru cei care lucrează în comerţul exterior sau au afaceri cu străinătatea.         Maturii şi vârstnicii comunică excelent ceea ce nu aş putea spune despre tineri care par iritaţi de lecţiile pe care le primesc permanent. Trebuie să înţeleagă că dacă vor să-şi atingă scopurile, trebuie să ştie să comunice. Chiar dacă, aşa cum spuneam, comunicarea nu este strălucită, este totuşi altceva faţă de ce a fost de pe la mijlocul lunii februarie până acum. Ce mă bucură este că stau bine şi la capitolul financiar, fapt care le aduce şi veselia. Femeiele sunt primele care se deschid spre ceilalţi, au ceva mai multă încredere în sine, vor simţi nevoia să se destăinuie şi asta este îmbucurător. Cei care au de semnat contracte, să o facă. Discuţia unor contracte cu finalitate neaşteptată, adică bună, sensibilitatea accentuată le poate aduce noi prieteni dar şi o nouă dragoste celor care sunt singuri şi o îmbunătăţire vizibilă a relaţiilor de familie. Cred că se va pune iar problema unei decizii care, zic eu, este legată de studii. Greu, dar se hotărăsc, în sfârşit, fie să dea o licenţă amânată de câteva ori, fie reiau studiile de unde le-au lăsat, fie sunt convinşi că este momentul să facă un pas important pentru depăşirea condiţiei lor sociale şi elevarea intelectuală. Schimbări benefice în carieră. Pe de altă parte, Careul în T le poate aduce un soi de eliberare interioară, ceva apăsător care i-a chinuit mai bine de an şi jumătate încoace şi care se dovedeşte a fi, de fapt, nemulţumirea lor legată de cercul de prieteni, de mediul pe care mai mult nu îl frecventează decât îl frecventează. Reluarea unor relaţii îi face să conştientizeze acest lucru şi e bine. 10 noiembrie le poate aduce o sumă de bani spre bucuria lor; 12 şi 12 noiembrie le va scoate în evidenţă creativitatea şi logica organizării unui proiect sau unor proiecte care îi pot scoate din anonimat. Pe 14 şi pe 15 noiembrie să fie atenţi la ce discută cu familia pentru că lucrurile pot degenera şi pot lua o întorsătură neaşteaptată şi tot ce au clădit afectv până acum se poate prăbuşi.  Sănătate rămân problematice în continuare, tulburările hormonale.
           
Gemeni – chiar dacă Careul în T mai zgândăre el din back-groud, săptămâna aceasta nu cred că se pune problema ca Gemenii să aibă probleme, poate una de alegere, dezamăgire sau neîmplinire şi este vorba despre ceva ce îi loveşte afectiv, e ceva care demult timp îi chinuie mintal mai de grabă, şi care, acum, fie le dă lovitura decisivă, fie îi ridică în slăvi. Afectiv nu aş putea spune că lucrurile merg ca pe roate pentru simplul motiv că ei sunt foarte detaşaţi sentimental şi de aici riscul ca relaţia să ia o turnură neplăcută, cu o finalitate neaşteptată. Din acest punct de vedere cel mai bine le merge nativilor care sunt singuri. Cei care ştiu că au o componentă scorpionică pe axa iubirii să evite conflictele dure pentru că vor deveni agresivi ceea ce nu prea e bine. Cei tineri marşează pe ideea de noutate şi inventivitate în cuplu şi câştigă. Totuşi, nu merg relaţiile cu părinţii, fiecare vrea să-şi impună punctul de vedere. Problema este că nici unii, nici alţii nu înţeleg că în destinul cuiva nu poate pătrunde nimeni, nu avem voie să determinăm sau să impunem ceea ce ne place ci trebuie să lăsăm liberul arbitru să vorbească. Devin speciali, pentru că încep săptămâna cu certitudinea stabilităţii locului de muncă în condiţiile în care instituţia sau firma în care lucrează se restructurează. Au un sprijin în şefii sau patronii lor care nu se pot dispnesa de ei însă să nu li se urce la cap! O promovare neaşteptată, undeva pe 12, 13 sau 14 noiembrie, fapt care vine să confirme creativitatea Gemenilor. Femeilor le-aş sugera ceva mai multă atenţie la ce mănâncă sau ce dietă ţin, nu de alta dar îşi vor da bila peste cap în aşa hal încât este posibil să ajungă la spital. Unii Gemeni decid că este timpul să se aşeze la casa lor şi nu doar că-şi cer în căsătorie partnerul dar stabilesc chiar data nunţii. Discută contracte, alţii le semnează, majoritatea însă dorindu-şi ceva mai mult decât au, este bine să se lupte pentru asta singura condiţie este să nu transforme aceste discuţii într-un război personal. Profesional sunt pe val, demonstrează dacă mai era nevoie, că sunt omul potrivit la locul potrivit şi este posibilă găsirea a unei a doua slujbe, part time, care le pot băga bani frumoşi în buzunare. Spontaneitatea ideatică şi comunicarea îi tranformă în vedete dar să fie atenţi că accesele de vedetism nu le fac bine, mai ales pe 11 şi 12 noiembrie. Calmi şi ponderaţi pot găsi răspunsuri acoplo unde nimeni nu se gândeşte să le caute. Ca sănătate, sunt cei mai sensibili nativi la..răceli şi la problemele cu gâtul.
           
Rac – iată nişte nativi cu adevărat fericiţi. Aş spune că le merge bine pe toate planurile, cu mici excepţii pentru că viaţa se cere şi condimentată, dar aş spune că segementul afectiv, studiu, serviciu şi chiar sănătate cunt foarte bine susţinute. Stăpâna lor, Luna este în fază de descreştere şi le poate accentua stările de somnolenţă, de indispoziţie şi de energie, iar pe 10 noie vor resimţi intrarea lui Mercur în Scorpion ca pe o explozie mentală, o avalanşă de stări, de trăiri, de rememorări care îi va transforma nu doar în interlocutori vivaci ci şi într-un difuzor de idei care de care mai îndrăzneţe, vizând, ce altceva decât familia, viaţa în cuplu şi copiii. Afectiv lucruril merg ca pe roate, cu excepţia celor tineri care nu prea au încredere în ei sau sunt foarte legaţi de fustele mamii. Cam greu la tinereţe să separi ceea ce ar fi trebuit să faci la adolescenţă dar le-aş sfătui pe acele mame şi mai ales native Rac, să fie puţin atente la cum gestionează relaţiile cu copiii. Poate acum nu pare ceva de luat în seamă dar mai târziu când lucrurile se vor înrăutăţii îşi vor pune disperate întrebarea de ce nu se căsătoresc, de ce nu îşi găsesc pe cineva, de ce, de ce, de ce, păi, pentru că ei nu ştiu să ia decizii fără ajutorul mamei şi cred că v-am mai spus asta! Sfatul meu este încurajaţi-vă copii să se implice, să ia decizii singuri pentru că doar aşa vor învăţa ce este responsabilitatea şi îi veţi responsabiliza! Este valabil mereu, inclusiv săptămâna aceasta! Pentru unii, în sfârşit, vine vestea cea mare, vor fi părinţi! Zilele de 11 – 12 noiembrie sunt numai bune pentru asemenea veşti. Mă bucur că pentru aceşti nativi lucrurile se aşează aşa cum trebuie, că pot simţi şi ei că trăiesc cu adevărat, că şi pentru ei lumea are suprize şi bunătăţi, că se pot pune în valoare aşa cum numai ei ştiu. O atmosferă deconectantă, veselă şi debordantă în care se regăsesc mai mult decât ne închipuim. Lăsând deoparte ranchiuna şi micile răfuieli de alcov, nativii rac săptămâna aceasta vor da dovadă că ştiu pentru ce trăiesc dar ce este mai important vor înţelege că viaţa trebuie trăită la adevărata ei valoare. Pentru cei care lucrează, săptămâna nu pare să fie cu obstacole, restructurările şi schimbările care au loc, deocamdată nu îi vizează pe ei, personal. Dimpotrivă aş spune! Dacă se iveşte, undeva pe 10 sau 13 noiembrie un post pentru care se dă concurs să se prezinte la concurs. Unii pot alege să plece la muncă în străinătate, să nu se îngrijoreze pentru că nu vor fi probleme. Pot fi chemati la un interviu pe 14 noiembrie, să se prezinte fără teamă. Ca sănătate, destul de incomod ce se petrece pe axa digestivă, dar şi problemele renale, mai ales dacă răcesc, şi, cunoscutele dureri de articulaţii.
           
Leu – În sfârşit, se liniştesc apele sau mai precis, se limpezesc apele şi pentru ei. Cei care sunt însă deja în corzi vor trebui să suporte consecinţele propriilor acţiuni, nu au ce face, deşi aş spune că pentru unii problemele sunt trucate, sunt aranjate, sunt victinele unui concurs de împrejurări, ceva ce se ocultează şi loveşte unde doare mai tare. Dacă sunt implicaţi în acţiuni care vizează comerţul exterior sau se pregătesc să dea vreun examen le sugerez să nu se grăbească, ci să ia totul pe îndelete. Atmosfera săptămânii este una de creativitate dar şi de purjare a prieteniilor, de eliminare a relaţiilor toxice care le-au amărât viaţa până acum. Relaţional s-au petrecut o serie de schimbări în viaţa lor în sensul că au învăţat că nu încăpăţînarea şi orgoliul sunt baza afectivă! A fost o lecţie dură pentru aceşti nativi pentru că este foarte greu să renunţi la mentalitate şi la mândrie mai ales când tu eşti cel care greşeşte. Cinstitţi cum sunt însă, cei care au înţeles că pot pierde iubirea vieţii lor dacă nu se schimbă, au recunoscut că au greşit, alţii au rămas cu buzele umflate ca să spun aşa, din păcate nu sunt ei de vină şi nici părinţii ci educaţia paternalistă care afirmă că bărbatul este totul, el poate face orice iar femeia să stea la dispoziţia lui. Principii de viaţă devenite anacronice de care trebuie să se elibereze şi dacă nu se vor adapta va avea grijă Pluto să o facă! Leoaicele singure pot găsi iubirea acolo unde nici nu se gândesc pe 13 şi 14 noiembrie! Chiar dacă li se pare că îşi văd ameninţate poziţia socială şi cariera să nu se ambaleze deoarece este doar o impresie. De asemenea, trăiesc acut senzaţia că cineva are ceva cu ei, lucru total eronat, dar din când în când mai suferă şi ei de mania persecţiei aşa că trebuie să îi luăm cum sunt nu cum am dori să fie. Poate toate acest stări să se datoreze schimbărilor pe care Jupiter le aduce în viaţa lor, le dă certitudinea puterii, convingerea că ei sunt centrul universului şi de aici tendinţa de supra-evaluare. Staţi liniştiţi, le va trece şi abia după ce se vor linişti veţi putea să vorbiţi cu ei. Zile tensionate 11, 12 şi 13 noiembrie. Acum sunt fie timoraţi, fie prea plini de ei şi probabilitatea dea eşua în tot ce vreţi să întreprindeţi alături de ei, la fel de mare mi ales pe 12 noiembrie. Multe se vor schimba în viaţa acestor nativi, pentru unii tot ceea ce înseamnă poziţie socială, pentru alţii familia şi tot ce implică ea, alţii vor cunoaşte dimensiunea autoreevaluării iar concluzia la care vor ajunge îi va surpinde chiar şi pe ei. Mare atenţie, în continuare la problemele cardiace dar şi la colon sau afecţiuni ginecologice.

Fecioară – unele Fecioare trag spaime serioase de pe urma controalelor şi se pot pomeni că tulburări cardiace sau de digestie. Nu trebuie decât să se liniştească şi să-şi vadă de viaţa lor că lucrurile se vor aşeza aşa cum trebuie. Unii pot fi sfâşiaţi între datoria faţă de familie şi datoria faţă de locul de muncă ceea ce îi va tensiona mai mult decât cred dar mi-aş permite să le sugerez să-i păstreze calmul deoarece de aici pot avea ciocniri cu parteneri de viaţă şi cu copiii, cu cei din familie, spiritul critic exacerbat îi poate transforma în adevăraţi monştri, Marte prin Casa familiei ii face nu doar nervoşi ci şi agresivi şi să nu ne mirăm dacă auzim că x şi snopit consoarta sau copilul în bătaie şi autorul este o Fecioară. Pe de altă parte celor care ştiu că au un vecin Fecioară să facă bine să nu se bage în ciorba lui căci indiferent de gestul pe care îl fac, tot prost va fi interpretat şi se mai aleg şi cu o duşmănie pe viaţă. De miercuri încolo lucrurile se liniştesc, realizează şi ei că au sărit calul şi vor încerca să-şi împace familia scoţând-o seara la un restaurant sau pregătindu-i pentru o escapada de câteva zile acolo unde îşi doresc. Profesional sunt foarte bine susţinuţi, creativitatea de tip uranian se supune mentalului analitic de tip mercurian şi de aici ies lucruri extraordinare care ar trebui să le ridice mingea la fileu în zilele de 1o, 12 şi 13 noiembrie. Avantaj tinerele Fecioare, fetele îndeosebi, vor da dovada unei logici şi a unei capacităţi sincretice imbatabile şi le vor evidenţia mai ales dacă au de susţinut vreun parţial sau vreun un examen de orice fel. Pentru bărbaţii Fecioara argumentaţia şi logica orală sunt atuurile cele mai bune în aceste zile. Profesional, la moara lor este apă, alături de colegi par să uite de problemele de acasă şi ar putea avea surpriza să li se propună un nou job sau o mutare temporară într-o altă localitate unde să pună pe picioare un atelier, o secţie, este vorba de producţia manifacturieră şi de bunuri de consum. Pentru alţii poate fi vorba de  o regândire a producţiei la locul de muncă, o reorientare profesională pe care ar trebui să o ia în calcul dacă ne gândim la schimbările din viaţa lui. Poate fi vorba nu doar de schimbarea structurii unui proiect ci a întregului concept pe care se fundamentează acesta. Zile de muncă forte 12, 13 şi 14 noiembrie. Financiar încă sunt pe economii, chiar dacă le vin bani din salariu, unora însă şi din slujbele part time, le spun că încă nu a avenit momentul să îi împrăştie, oricum ei nu sunt chletuitori din fire dar vor lăsa parcimonia deoparte pentru aş satisface unele mici plăceri sufleteşti. În ce priveşte sănătatea, este foarte important, să se ferească de răceli pentru că sunt semne predispuse spre căderi imunitare.


Balanţa – încă îi mai bântuie stafiile propriilor demoni, dar pentru ei lucrurile trebuie să se fi aranjat. Au energia necesară să se ridice, să-şi oblojească rănile şi să meargă mai departe. Singurul segment la care mai au de lucrat este comunicarea, domeniu în care ei încă nu se regăsesc. Şi nu este vorba doar despre comunicarea cu colegii, subordonaţii sau cei din familie, este vorba despre comunicare, în general. Trebuie să schimbe ceva la acest nivel. Pentru ei iubirea este o chestiune indispensabilă, dacă vrei să vezi ce înseamnă un om fericit atunci când iubeşte, nu trebuie decât să priveşti o Balanţă. Săptămâna aceasta sporeşte interesul pentru familie, realizează că în ultimul timp au fost interesaţi doar de carieră şi au lăsat planul afectiv deoparte. Nu trebuie să-şi pună cenuşă în cap doar să aprecieze ceea ce face partnerul pentru ei şi va fi de ajuns. Acolo unde sunt implicaţii şi copii, trebuie să fie atenţi şi la nevoile afective ale acestora. Totuşi relaţional încă resimt reculul unor convulsii afective, deşi spuneam, încă de săptămâna trecută, că, afectiv, lucrurile încep să revină la normal, poate şi pentru că au unele satisfacţii vis-a-vis de revoltele, celor dragi, care s-au dovedit o luptă cu morile de vânt exact cum intuiau şi cum i-au avertizat. Am mai spus şi asta, acum însă vor fi alături de ei şi vor încerca să le susţină moralul. În special în zilele de 12 şi 13 noiembrie. Este o disoluţie a lucrurilor în jurul lor ceva de speriat şi cred că aici concură şi faptul că nu ştiu să ceară la timp, ajutor, convinse că ele ştiu totul, pot totul, controlează totul. Ei bine, săptămâna aceasta le va demonstra exact contrariul. Să o lase mai moale, să fie atenţi şi la nevoile celui sau celei care le este alături, altfel lucrurile ameninţă să o ia razna şi Balanţele să suferă din nou şi din nou, aceeaşi suferinţă din care nu au învăţat nimic data trecută. O zi grea este 14 noiembrie, din acest punct de vedere. Noroc că familia îi acceptă aşa cum sunt şi îi lasă să-şi consume această manie a grandorii alături, poate şi pentru că sunt obişnuiţi cu ei. Unii îşi vor în surprinde iubiţii, iubitele, copiii şi părinţii cu gesturi calde, tandre şi neobişnuit de darnice pentru această perioadă. Dacă au vreun proces, pe 12, 13 sau 14 noiembrie, să se aştepte la amânare, iar dacă este vorba despre o decizie legată de un drum, să o amâne. Cei care studiază vor avea o perioadă bună. Rămân în actualitate durerile de cap şi de spate, dar şi reacţiile digestive neaşteptate dacă ne gândim că ei mănâncă pe sărite şi numai ce le place, de multe ori făcând fixsţie pentru un anumit aliment.